În 2013 apărea pe piață, Blue Lagoon Clean, când co-fondatoarea Cristina Tarasevici a realizat că există o nevoie pe piața de cleaning, aceea a curățătoriilor dedicate procesării articolelor deosebite. Șase ani mai târziu, compania se bucură de un real succes, având în 2018 o cifră de afaceri de 600.000 de euro.

În rândurile ce urmează veți putea descoperi ce a îndemnat-o să aleagă această nișă și care este secretul succesului.

Cine este Cristina Tarasevici?  Dă-ne câteva detalii despre tine

Sunt absolventă ASE, Facultatea de Relații Economice Internaționale din București, și am urmat o carieră în domeniul consultanței.

De ce antreprenoriat? Ce te-a determinat să îți începi propriul business?

Antreprenoriatul mă definește ca și personalitate, ca și gândire. Încă din copilărie m-am orientat către activități care să îmi asigure independență și în același timp să câștig pe măsura implicării mele în muncă. Primul “job” pe care l-am avut, dacă îi pot spune așa, a fost de ajutor al mamei mele, în prepararea de torturi. Câștigul nu era semnificativ, 1 leu la felia de tort, dar așa m-am deprins cu trezitul de dimineață, obicei pe care îl am și acum. Programul meu începe la 05.00 dimineața, după principiul “Cine se trezește de dimineață, departe ajunge”.

Bussines-ul Blue Lagoon Clean a început dintr-o nevoie personală și anume de a avea o curățătorie care să poată procesa articole deosebite, fără a le deteriora. Așa am ajuns în 2013, la recomandarea SDS Group, importatorul Electrolux în România, să deschid prima curățătorie ecologică de haine din București.

Dă-ne câteva detalii despre începuturile Blue Lagoon. Cum ai ales nișa?

Începutul a fost dificil din toate punctele de vedere, de la perioada de pregătire a personalului, stabilirea politicilor de marketing, până la modelul de bussines. Nișa, cum am spus și anterior, a plecat de la o nevoie personală, iar ulterior am căutat să adaug noi servicii care să răspundă tuturor nevoilor clienților. La bază, toate serviciile Blue Lagoon Clean au reprezentat o nișă, care cu timpul s-a transformat într-un standard în domeniul curățătoriilor de haine.

Prima nișă a fost reprezentată de tehnologia ecologică 100%, pe baza de apă, tehnologie care nu fusese testată de niciun alt jucător important, cel puțin în București. Astăzi, majoritatea curățătoriilor nou deschise, implementează acest sistem, datorită gradului de siguranță mai mare în procesarea hainelor, dar și datorită faptului că este o soluție care protejează atât mediul înconjurător, cât și angajații, nefiind folosite substanțe chimice cu un puternic impact negativ.

A două nișă a fost reprezentată de serviciul de colectare & livrare gratuită, pus la dispoziția clienților atât pentru haine, cât și pentru covoare. Până atunci acest serviciu era destinat aproape în exclusivitate domeniului HORECA. În prezent, serviciul de colectare & livrare gratuită reprezintă core bussines-ul Blue Lagoon Clean.

A treia nișă a fost reprezentată de serviciile de curățătorie pe baza de abonament, prin care ne-am dorit să oferim clienților fideli cele mai bune prețuri. În prezent, clienții noștri care beneficiază de Abonamentul Premium au prețuri cu 33% mai mici față de media pieței.

A patra nișă a fost reprezentată de adăugarea serviciului asigurat 100% .

Sunteți de 6 ani pe piață, ați devenit un business de succes. Care sunt planurile de viitor?

În prezent, compania Blue Lagoon Clean deține 3 centre de procesare situate în Auchan Crângași, Park Lake și Pantelimon, deși serviciile companiei sunt disponibile în București și Ilfov, prin serviciul de colectare și livrare.

Din 2013 până în prezent, am înregistrat un număr de peste 100.000 clienți. Lunar, Blue Lagoon Clean deservește peste 3.000 de clienți și procesează peste 25.000 de articole de îmbrăcăminte.

Planurile pe termen scurt și mediu țin de dezvoltarea structurii de management, dar și de automatizarea unor procese vitale de lucru. Acum lucrăm la implementarea unei soluții software de automatizare a procesului de preluare a comenzilor, dar și de gestiune a clienților cu abonamente. Până la finalul anului ne dorim ca procesul de preluare/livrare a comenzilor să fie complet automatizat.

Pe termen lung ne dorim ca Blue Lagoon Clean să devină sinonim cu cuvântul “curățătorie”, ca și notorietate. Pentru aceasta avem în vedere deschiderea unei hale de procesare de haine și covoare ca cea pe care o avem acum în Pantelimon, în fiecare sector din București.

Care e viziunea ta asupra mediului de business din România  și din străinatăte?

Cu privire la mediul de afaceri din România pot spune că este imprevizibil și haotic. Problemele sunt multiple, iar pe măsură ce timpul trece, acestea se adâncesc, în loc să fie rezolvate, de noi toți cei implicați. Dacă este să ne raportăm la relația dintre angajatori și angajați, efectele capitalismului sălbatic de după anii ’90, produce efecte nefaste până în prezent. Modificările legislative, dar mai ales cele fiscale, afectează cel mai mult stabilitatea mediului economic românesc.

Cu privire la mediul de bussines de afară va pot spune că anul trecut am participat în Milano, la Global Best Practices Awards în domeniul curatatoriilor de haine, unde am și câștigat premiul pe țară și premiul de excelență, iar acolo am văzut peste 220 de companii din întreaga lume care lucrau împreună pentru a crește și a se dezvolta împreună, pentru a găsi soluții. Mentalitatea în afară este diferită și are la baza soluții de tip win-win.

Din experiența acumulată, ce sfaturi ai avea pentru tinerii antreprenori români?

Să fie în primul rând curajoși, să intre în domenii de activitate care să le facă plăcere, să se pregateasca, să se simtă confortabil în situații dificile, să aibă încredere în viziunea lor.

https://www.expose.ro/blue-lagoon-clean-un-altfel-de-businnes-pe-piata-romaneasca/

Privacy Policy Settings